un altfel de drum

Toate erau bune,

Bune pȃnǎ cȃnd ….

Aaaaarrrrrr durerea,

Și mi-am dorit de la luminǎ

Puterea de a-mi face dreptate și a-mi rǎzbuna durerea,

Dar am primit un sfat șoptit: ”iartǎ, integreazǎ și evolueazǎ, ȋnțelege”

Și mi-am urlat dorința: “Ȋi vreau morți! DǍ-MI puterea de a mǎ rǎzbuna!!!”

Dar rǎspunsul a fost la fel de calm: “nu asta cauți, iartǎ, integreazǎ și evolueazǎ, ȋnțelege”

Și am strigat cȃt am putut de tare “Ȋi vreau morți! Nu ȋmi pasǎ de iertare! Ce trebuie sǎ fac pentru a-i putea distruge!”

Ȋn jur totul era doar furie și din furie ȋmi trǎgeam puterea … pactul a fost fǎcut.

De la furie am ȋnvǎțat ura și egoismul, sǎ mǎ uit doar la cȃt de tare sufǎr eu și cȃt de ȋndreptǎțit sunt sǎ vreau ceea ce vreau eu…

Tot de la furie am ȋnvǎțat puterea, tot ceea ce faci, faci pentru cǎ poți! Și nu ai nevoie de alt motiv. Tot ce conteazǎ este sa fii cȃt mai puternic …

Furia ȋmi dǎ putere, o furie densǎ și adȃncǎ, dincolo de limita imaginației, atȃt de veche pe cȃt ii umanitatea, atȃt de profundǎ cǎ nici timpul nu știea unde se terminǎ.

Și totul ȋn jur era sub control, aveam furia cu mine care mǎ ȋndruma și ȋmi arǎta secretele cele mai profunde ale ȋntunericului …

Și totul era din ȋntuneric și toate prin ȋntuneric …

Chestii s-au ȋntamplat… și toate ȋntunecate … rǎzbunarea mea nu ȋși mai avea rostul,

Moartea nu a mai reprezentat o pedeapsǎ, cum putea fi o pedeapsǎ sfȃrșitul durerii??

Durerea mea dispǎrea, doar ȋntunericul acapara ȋncet și sigur TOTUL…

Toate erau sub control, nu mai simțeam nimic și așa era bine … bine din nou!

Și golul se adȃncea pe dinǎuntru cu fiecare rǎsuflare pȃnǎ cȃnd tot ce a rǎmas a fost abisul ȋntunericului.

Totul era bine, nu mai simțeam nimic … nici motivația de a trǎi, nici motivația de a nu mai trǎi.

Era liniște, liniștea omului mort, dar totuși era liniște și bine …

Pȃnǎ cȃnd liniștea mea a devenit ca o ȋnchisoare din care nu mai puteam sǎ plec, nu mai aveam unde sǎ plec …

Și totuși, eu de ce mai trǎiam?? Ce rost mai avea sǎ ma trezesc dimineața? De ce sǎ fac ceva cȃnd nimic nu ȋmi aduce plǎcere?

Parcǎ aș vrea totuși ceva! Aș vrea sǎ mor! Este rezolvarea tuturor problemelor …

Cȃt de ironic, am cautat moartea altora și am gasit-o pe a mea …

Și atunci moartea m-a gǎsit pe mine sǎ ȋmi arate cu adevǎrat ceea ce cǎutam și consecințele actiunilor mele …

Ȋntȃlnirea cu “salvatoarea mea” m-a lǎsat total fǎrǎ direcții, ultimul lucru pe care credeam cǎ mi l-aș fi putut dori era acum ca o frunzǎ cǎzuta ȋn pǎdure ….

Și am rǎmas așa fǎrǎ direcție și sens pȃnǎ cȃnd am reușit sǎ gǎsesc o micǎ fǎrȃmǎ de voințǎ doar cȃt sǎ pot șopti cǎtre nicǎieri “Nu asta ȋmi doresc, nu știu ce vreau, dar asta sigur nu! Ce pot sǎ fac?”

O voce blandǎ a șoptit din nou “iartǎ, ȋnțelege, integreazǎ și evolueazǎ!”

Am ȋncercat sǎ fac treaba “aia” deși nu prea știam cum și furia mi-a adus aminte de ce nu voiam sǎ știu cum se face “așa ceva”.

Am privit furia cu dorința de a ȋnțelege și a integra și mi-am vazut ȋn ea propria-mi durere,

Am vazut ȋn liniștea mea de dinainte modul prin care ȋncercam sǎ nu mai simt durerea,

Am ȋnteles cǎ drumul meu spre “așa ceva” ȋi prin durere, nu evitȃnd durerea …

Și am reușit sǎ privesc cu un pas mai aproape “ceva”-ul meu.

Am ȋnceput sǎ integrez durerea și sa ȋnțeleg cum ȋnverșunarea mea de a nu evolua mǎ fǎceau captiv ȋn propriile limitǎri …

Am ȋnceput sǎ ȋnțeleg cum propriile mele convingeri și sisteme de credințǎ mǎ țineau captiv ȋn ceea ce numeam suferințǎ …

De la durere drumul spre ințelegere și iertare m-a purtat fǎrǎ sǎ ȋmi arate de la ȋnceput ca de fapt pe mine ȋnainte de toate aveam sǎ mǎ ȋnțeleg și sǎ mǎ iert.

Fiul cerului și al pǎmȃntului am fost numit deși nu am ȋnțeles nimic din treaba asta și din nou am primit ca un fel de “ceva” nou, puțin diferit dat totuși ceva …

Ceva care, ȋn loc sǎ mǎ ȋndrept eu spre el, venea el spre mine, dacǎ ar putea exista un astfel de “eu” și “mine” …

Și odatǎ cu “el” descopeream o nouǎ formǎ de liniște s-a așternut, o liniște ȋn care pot sǎ simt, și ȋn care se simt toate și sunt acceptate toate …

Toate sunt … doar sunt, dincolo de nevoia de acceptare sau reprimare, toate sunt!

Și orice abatere de la “cale” este doar o altǎ oportunitate de a ȋnțelege de ce ACEEA este ceea ce este și cǎ toate SUNT …

EU SUNT are multe drumuri de urmat și toate sunt ȋnsoțite de oportunitǎți și posibilitǎți de a ȋnțelege ceva nou și provocator dar TOATE sunt ȊNTR-UNU și UNU ȋn TOATE.

Fiul cerului și al pǎmȃntului, indiferent ce ar ȋnsemna asta … cu aceasta cǎlǎtoria se sfȃrșește și ȋn acelasi timp abia a ȋnceput J

“Calea care poate fi rostitǎ nu este Calea Eternǎ; numele care poate fi numit nu este Numele Etern”

_/\_

Opinii

opinii