“Diavolul este de vinǎ, el m-a pus sǎ o fac!”, “Și-a bǎgat dracu coada și deaia a ieșit așa!” plus alte cȃteva expresii sunt un bun exemplu despre ceea ce vreau sǎ scriu ȋn acest articol. Nu este despre diavol sau despre cȃt de șiret și viclean este sau despre existența, sau inexistența lui, ci despre cȃt de leneși suntem noi și despre cȃt de lesne ne este sǎ gǎsim un vinovat ȋn exteriorul nostru pentru ceea ce experimentǎm sau pentru felul ȋn care acționǎm.
O intrebare bunǎ pentru cazul ȋn care cineva simte nevoia de a-și justifica acțiunile ȋn felul acesta ar fi “Și tu unde erai? La un ceai cu el cerȃnd detalii?”. Pǎrintele Arsenie Papacioc, spunea ȋntr-un interviu cǎ nu cǎderea ȋn pǎcat este problema, ci lipsa de atitudine și voința de schimbare.
Aceste forțe, entitǎți sau cum vreți voi sǎ le numiți, care ȋn creștinism au luat numele de demoni și draci (cu toate cǎ existǎ diferențe ȋntre ei) ȋși au rolul lor ȋn economia creației pentru cǎ altfel nu ar fi existat. Arsenie Papacioc, fiind ȋntrebat cum sǎ facem sǎ scǎpǎm de diavol, a spus cǎ nu ne putem mȃntui fǎrǎ el pentru cǎ el ispidindu-ne ne dǎ de fapt cununi. Are și o poveste cu un cǎlugǎr bǎtrȃn și unul tȃnǎr pe aceastǎ temǎ, dacǎ aveți rǎbdare o veți gǎsi cu ușurințǎ.
Vreau sǎ dezvolt totuși aceastǎ idee pentru cǎ de multe ori este greșit interpretatǎ și de-a lungul timpului acest personaj generic pe nume “diavolul” a devenit responsabilul de serviciu pentru orice chestie ce se ȋntȃmplǎ.
Existǎ o poveste ȋn cǎrțile apocrife medievale despre un preot care i-a cerut socotealǎ diavolului pentru toate relele pe care le face și ca rǎspuns la aceasta cerere a primit o scrisoare ȋn care diavolul ȋi explica cǎ nu el este vinovat pentru ceea ce se ȋntȃmplǎ pe pǎmȃnt deoarece oamenii sunt cei ce acționeazǎ pe pǎmȃnt, nu el și cǎ el are treburile lui ….
Acum dacǎ vrem sau nu sǎ considerǎm real / veritabil acest dialog sau nu, cred cǎ este dincolo de scopul istorisirii. Cel puțin pentru mine este. Consider cǎ autorul acesei istorisiri, indiferent cȃt de fictiv ar fi preotul și dialogul, vrea sǎ atragǎ atenția asupra lipsei de asumare a responsabilitǎții pe care noi o avem fațǎ de acțiunile noastre.
Știu cǎ nu mai suntem ȋn evul mediu iar gȃndirea și aparatul nostru cocnitiv au evoluat mult, dar tendința de a nu ne asuma rǎspundera pentru acțiunile noastre sau de a alege sǎ ignorǎm consecințele pe termen lung vǎzȃnd doar beneficiile pe termen scurt sunt prezente ȋn modul nostru de gȃndire.
Și dacǎ nu este diavolul de vinǎ, atunci așa a vrut dumnezeu … Vorbeam cu cineva și ȋmi spunea cǎ dacǎ așa a vrut dumnezeu ca prietena ei sǎ rǎmȃnǎ gravidǎ, acum ce sǎ facǎ …. se pregǎtesc de nuntǎ. De parcǎ ar fi rǎmas ȋnsǎrcinatǎ cu dumnezeu … pe bune acum!
Sunt situații ȋn care tot ce poți face este sǎ accepți cǎ altfel nu s-a putut face și sunt de acord cu acest lucru, dar asta nu ȋnseamnǎ cǎ acum “unul din cei doi” este de vinǎ pentru orice …
Sunt multe motive pentru care fugim de rǎspundere și multe modalitǎți prin care o facem dar tot ceea ce obținem este amȃnarea inevitabilului. Ceea ce putem face, ȋn loc sǎ fugim de asumarea rǎspunderii, este sǎ acceptǎm cǎ ceea ce se ȋntȃmplǎ este fix așa cum este și sǎ ne asumǎm rǎspunderea pentru felul ȋn care alegem sǎ ne raportǎm la ceea ce se ȋntȃmplǎ ȋn jurul nostru.
Asumarea rǎspunderii despre care vorbeam, nu se referǎ la a ȋncerca sǎ controlezi ceea ce se ȋntȃmplǎ ȋn jurul tǎu, ci mai degrabǎ de a fi conștient cǎ doar de tine depinde felul ȋn care alegi sǎ actionezi și cǎ fie gǎsești o soluție, fie gǎsești o scuzǎ.
Găseşti aici articolul în care am vorbit despre motivaţia schimbării.
Găseşti aici articolul în care am vorbit despre diferenţa între a ne forţa să avem un anumit tip de comportament şi trecerea de la comportamente distructive la comportamente benefice nouă.
Privind InOglinda, amintește-ți vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!