Vreau sǎ vorbim acum despre ceea ce se cheamǎ dependența de drama. Acei numiți “regi/regine ale dramei” (drama king/queen). Sau poate ar trebui sǎ reformulez/extind subiectul la dependența de suferințǎ/vǎitat.
Ȋn ultima perioadǎ mi se sugereazǎ cǎ eu nu empatizez cu cei din jur cȃnd spun cǎ ȋntr-un fel sau altul fiecare ȋși meritǎ soarta. Cum pot sǎ fiu așa de dur?
Sincer sǎ fiu nu sunt dur și da nu empatizez cu suferința nimǎnui. Nu vreau sǎ spun cǎ totul este o iluzie și cǎ suferința este doar rezultatul imaginației. Nici nu neg cǎ nu ar fi adevǎrat. Tot ceea ce spun este cǎ pentru cel “prins” ȋn cercul suferinței, ea este realǎ, tangibilǎ. Și ajuns sǎ priveascǎ doar prin acea prismǎ ȋngustǎ doar atȃt reușește sǎ vadǎ …
Eu aleg sǎ nu empatizez cu suferința nimǎnui, nu pentru cǎ aș duce lipsǎ de calitǎți empatice ci pentru cǎ am observat cǎ prin empatia mea nu se ȋntȃmplǎ nimic constructiv. Nici pentru celǎlalt nici pentru mine. E ca și cum ai ȋncerca sǎ scoți pe cineva din noroi ȋn timp ce el tot ce face este sǎ se afunde și mai tare ȋn el și tu ȋn tot jocul acesta ești prin și tras și tu ȋn noroi.
Nici mǎcar nu vreau sǎ argumentez de ce este o idee proastǎ martirismul cu astfel de ființe. Și pur și simplu nu pot sǎ cred cǎ este vorba de iubire. Se cheamǎ relații de codependențǎ.
Acum sǎ revenim la regii și reginele noastre …
Și cum la mine ȋntȃi apare experiența apoi cunoașterea și ȋnțelegerea intelectualǎ a ceea ce s-a ȋntamplat, țin sǎ menționez cǎ am ajuns cu cele mai bune intenții sǎ dau sfaturi unor astfel de persoane. Pur și simplu nu ȋnțelegeam, ȋn naivitatea mea, de ce se uitǎ urȃt la mine, de ce nu fac ceva ȋn privința chestiilor pe care le povestesc, orice alceva ȋn afarǎ de povestit evident 🙂
Apoi am ȋnțeles, am ȋnțeles cǎ este o modalitate de a atrage atenția, de a se simți cineva, ceva important. Și am observat cǎ sunt oameni care nu știu sǎ socializeze altfel decǎt povestindu-și unul altuia problemele ȋntr-o manierǎ din aceea ȋn care uite cȃt de mare e a mea …
O altǎ observație pe care am fǎcut-o este cǎ indiferent de circumstanțele exterioare cei care vor sǎ creeze dramǎ vor gǎsi un motiv pentru a o face. Este pe principiul colericului care ajuns ȋntr-o mǎnǎstire zen este furios cǎ nu are cu cine se certa …
Nu știu voi cum faceți, ȋn astfel de discuții dar eu prefer sǎ fiu martor la cǎratul apei, ca sǎ spun așa …
Ceea ce am observat este cǎ dacǎ ȋi asculți pe acesti oameni se pare cǎ ȋntreaga lor viațǎ a fost un șir de evenimente ghinioniste și cǎ ei sunt cumva victime. Și pentru cǎ atȃt reușesc sǎ ȋnțeleagǎ din tot ceea ce experimenteazǎ ajung la concluzia cǎ “asta este….”, resemnare – acceptarea statutului de victimǎ.
Vreau sǎ fac o micǎ observație, existǎ o diferențǎ ȋntre resemnare (asta este, atȃt se poate, nu am ce face) și acceptare (deocamdata atȃt se poate; rǎmȃn calm și analizez situația și vǎd pas cu pas cum o pot ȋmbunǎtǎți).
Da, sunt situații care nu pot fi schimbate la exterior, dar pot fi schimbate la interior. Poți sǎ fii mai blȃnd cu tine, cu felul ȋn care te judeci, poți sǎ ȋncepi sǎ te cunoști și sǎ ȋnțelegi care ȋți sunt convingerile care te-au adus ȋn acest impas și atunci ai sǎ ȋnțelegi cǎ victimizarea este o alegere nu ceva impus din exterior.
Recunosc sunt situații ȋn care a povesti o experiențǎ prin care ai trecut este benefic. Sunt acele, sǎ le numim studii de caz, ȋn care ȋmpǎrtǎșim experiențe și discutǎm despre ce am ȋnvǎțat din acele experiențe. Doar cǎ ȋn acest caz accentul se mutǎ de pe uite prin ce am trecut pe uite ce lectie am ȋnteles din aceastǎ experiențǎ care acum nu mai este așa dramaticǎ chiar dacǎ a inclus și durere pe unul sau mai multe planuri.
Dar fațǎ de aceste minunate fețe regale eu aleg sǎ pǎstrez distanțǎ regulamentarǎ nu din dispreț fațǎ de ei ci din iubire fațǎ de mine și din respect pentru resursele care mi-au fost date pentru a-i ajuta pe cei care cu adevǎrat vor sǎ fie ajutați și se ajutǎ și ei evoluȃnd cu fiecare experiențǎ pe care o au.
Aleg sǎ empatizez cu oameni care vor sǎ facǎ, cu oameni care chiar dacǎ cad se ridicǎ și ȋnvațǎ sǎ rǎmȃnǎ ȋn picioare. Deși sincer sǎ fiu aș ȋnlocui a empatiza cu a rezona. Și din aceastǎ prismǎ totul face mult mai mult sens.
De ce sǎ rezonezi cu cineva care nu face decǎt sǎ se plȃngǎ și sǎ ajungi tras ȋn furtuna lui cȃnd poți rezona cu oameni care iubesc același tip de senin ca și tine?
Privind InOglinda, amintește-ți vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!