Acum ceva timp, nu mai știu cȃt, spuneam cǎ totuși ȋi doar depresie, nu este ceva atȃt de grav și de major. Ȋncǎ susțin acest lucru, cǎ nu este ceva atȃt de grav și de major dar am ajuns sǎ am mai mult respect fațǎ de ceea ce ȋnseamnǎ depresia și importanța ei ȋn evoluția noastrǎ personalǎ.
Vreau sǎ vorbim ȋn acest articol, dupǎ cum am menționat, despre depresie. Ȋn prima parte a articolului va fi o abordare personalǎ și ȋn a doua parte o vom analiza dintr-o perspectivǎ impersonalǎ.
Haideți sǎ vǎ povestesc despre ce este vorba, dar ȋnainte de a ȋncepe vreau sǎ menționez cǎ noi, adicǎ eu și “depresia” avem ceva istorie comunǎ … Am petrecut ceva timp inconștient ȋmpreunǎ, ca buni prieteni și camarazi de drum, ea ȋmi arǎta cȃt de sumbrǎ este viața și eu o ascultam. Sau cel puțin așa credeam, și acesta era raportul meu fațǎ de aceastǎ trǎire numitǎ depresia.
Și am crezut cǎ am ȋnțeles tot ce se putea ȋnțelege despre ea ȋn tot acest timp petrecut ȋmpreunǎ, dar totuși uite cǎ m-am ȋnșelat … au mai rǎmas cȃteva aspecte de finețe neexplorate. Și iatǎ cǎ zilele trecute am experimentat din nou depresia … Foarte familiarǎ starea, trebuie sǎ recunosc … Dar totuși ceva era schimbat de data aceasta. Ȋn sensul cǎ deși atǎt de familiarǎ totuși cumva distantǎ de data aceasta …
Ca și cum de data aceasta ȋn loc sǎ stea voia sǎ plece … Parcǎ vǎ aud pe cei dintre voi care ați experimentat depresia gȃndind “Ești sigur cǎ vorbim despre aceeași depresie? Cǎ eu nu cred! A mea nu vrea sǎ plece, mǎ lupt cu ea de atȃta timp și nimic …”. Vǎ asigur cǎ vorbim de aceeași depresie doar cǎ de data aceasta eu nu m-am luptat cu ea, nici cȃtuși de puțin. Am negociat cu ea puțin la nivelul la care “uite ȋn aceste 8 ore cȃt stau la birou ȋmi dai pace și dupǎ ȋți ofer toatǎ atenția mea” și m-am tinut de cuvȃnt. La fel și ea.
Și am cǎlǎtorit cȃteva zile ȋmpreunǎ timp ȋn care am ajuns sǎ ne cunoaștem mai intim, ca sǎ zic așa. Am ajuns sǎ ȋnțeleg, de data aceasta prin experiențǎ directǎ ce voia sǎ ȋmi spunǎ ȋn toți acești ani ȋn care eu cǎpos fiind și determinat sǎ o ignor am forțat-o de cȃteva ori sǎ ma aducǎ ȋn pragul sinuciderii, doar doar ascult …
Mi-a arǎtat esența mea, ființa care sunt, de dincolo de cuvinte sau orice alta teorie. Da, da ea, depresia a fost suficient de amabilǎ sǎ ȋmi arate acest lucru și ȋntreg complexul de mecanisme prin care se formeazǎ identitatea de sine, prin care ne identificǎm cu unul din rolurile pe care le jucǎm uitǎnd cǎ noi suntem actorul și nu personajul.
Și toate acestea doar pentru cǎ am fost suficient de deschis sǎ o ascult pȃnǎ la capǎt farǎ sǎ mǎ rușinez de ce ȋmi arǎta, fǎrǎ sǎ arǎt cu degetul vina ȋntr-o parte sau alta și fǎrǎ sǎ fac pe filozoful ȋntrerupȃnd-o cȃnd ȋși susținea cursul practic.
Am acceptat tot ceea ce am vǎzut, tot ceea ce am simțit și tot ceea ce am gȃndit prin aceastǎ prismǎ a actorului și a personajului. Și atunci am observat cǎ de fapt vorbeam aceeași limbǎ și cǎ de vreme ce am uitat acest detaliu de-a lungul timpului, a venit sǎ ȋmi aminteascǎ de mine. De mine cel real și pentru aceasta ȋi sunt recunoscǎtor.
Și acum partea impersonalǎ, sper cǎ nu v-am pierdut pe drum ȋn prima parte. Vorbeam ȋn Ființa și manualul de instrucțiuni despre acest mecanism prin care ȋnvǎțǎm sǎ ne adaptǎm asumȃndu-ne identitǎți specifice situației. Ȋn Despre orgoliu am vorbit despre cele douǎ tipuri de identitǎți care se pot forma și anume una putincioasǎ – care poate face sau una neputincioasǎ – care nu poate face.
Cȃnd una dintre aceste identitǎți devine prea micǎ, ființa fiind limitatǎ ȋn exprimare de aceste convingeri atunci apare ceea ce generic se cheamǎ “criza de vindecare”. Adicǎ o perioadǎ ȋn care unele convingeri trebuiesc reevaluate, unele acțiuni trebuiesc regȃndite etc. Depresia tocmai aceasta face. Privitǎ de la un nivel impersonal reprezintǎ trecerea, stadiul intermediar de evoluție de la vechiul eu la noul eu. Dar cǎ de la teorie la practicǎ apar cȃteva mici diferențe …
Ȋn realitate ieșirea din depresie repreintǎ renunțarea la zona de confort și de cȃte ori ne ȋntoarcem ȋn zona de confort este ca un gardian care vine și spune “nu ai ce cǎuta aici”.
Cȃnd vorbim de depresie vorbim de un nivel al orgoliului ȋnalt și de un atașament puternic de unul sau mai multe roluri. Roluri care ȋn conformitate cu nivelul nostru de evoluție trebuiesc reevaluate.
Vǎ amintiți gandurile acelea “dacǎ nu e ca mine ȋmi iau jucǎriile și plec” sau “dacǎ nu e ca mine nu mai fac deloc”? Tocmai aceasta este una din convingerile pe care depresia vine sǎ ni le scoatǎ la ivealǎ.
Privind InOglinda, amintește-ți că vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!