V-ați ȋntrebat vreodatǎ de ce ajungem sǎ fim dezamǎgiti de anumite situații, lucruri sau persoane și sǎ ne simțim atȃt de mici, neȋnsemnați sau goi pe dinǎuntru? Haideți sǎ vorbim despre aceastǎ dinamicǎ a amǎgirii / dezamǎgirii și sǎ abstractizǎm puțin lucrurile, considerȃnd astfel obiectul real ca fiind situația ȋn sine, obiectul sau persoana așa cum e ea și obiectul mental ca fiind ceea ce percepem și ȋnțelegem din ceea ce reprezintǎ obiectul real.
“Dacǎ vrei sǎ nu fi vreodatǎ dezamǎgit atunci nu te amǎgi.” Plecȃnd de la aceastǎ devizǎ și definițiile de mai sus aceastǎ dinamicǎ a amǎgirii / dezamǎgirii poate fi formulatǎ ȋn felul acesta: ne creǎm un obiect mental dupǎ un obiect real și dupǎ ce ȋl definim ȋncepem sǎ confruntǎm obiectul real cu cel mental.
A ne crea un obiect mental dintr-un obiect real, situație sau persoanǎ nu este un lucru rǎu sau bun ci simplul fapt de a aduce ȋn lumea noastrǎ interioarǎ acel lucru, situație sau persoanǎ. Felul cum ne creǎm aceste obiecte face abilitatea aceasta “bunǎ” sau “rea”.
Ȋn cazul ȋn care suntem sinceri cu noi diferențele dintre obiectul mental și cel real sunt foarte mici dar dacǎ avem așteptǎri, dacǎ ne folosim de obiectul mental pentru a ne umple anumite goluri de la nivel emoțional, afectiv, mental atunci vor exista diferențe mari ȋntre obiectul mental și cel real.
Acest proces de creare al obiectului mental este ceea ce se cheama amǎgirea, ne mințim pe noi ȋnșine cǎ lucrurile stau altfel decȃt sunt. Apoi cȃnd ȋncepem sǎ comparǎm obiectul mental cu cel real, adicǎ ȋncepem sǎ interacționǎm cu persoana respectivǎ mai mult, sǎ analizǎm situația mai ȋn detaliu, sau sǎ constatǎm cǎ obiectul respectiv nu face chiar tot ce ne așteptam noi sǎ facǎ apare dezamǎgirea.
Realitatea ȋn sine vine sǎ ne arate cǎ nu am fost sinceri cu noi cȃnd ne-am creat acele așteptǎri.
Un aspect important al creǎrii obiectelor mentale ȋl reprezintǎ cele create dupǎ oameni, ca sǎ spun așa, acele gȃnduri de forma “fǎrǎ ea/el nu existǎ nimic”, “doar pe el/ea il/o pot iubi” și altele de acest gen.
Haideți sǎ analizǎm ȋn continuare aceste obiecte mentale ale unui partener / unei partenere ideale, fie cǎ vorbim de partener pentru relația de cuplu sau relația de prietenie sau parteneri de afaceri.
Ȋn astfel de situații obiectul mental este doar un declanșator, capacitatea de a face sau de a fi ȋntr-un anume fel este ȋn noi, noi putem face acele lucruri pur și simplu. Este adevǎrat cǎ este nevoie de un altcineva prin care sǎ ne exprimǎm, ca sǎ spun așa dar noi suntem cei care ne exprimǎm. Este adevǎrat cǎ avem nevoie de un partener/parteneri cu care sǎ manifestǎm – ducem la realizare acele activitǎți dar capacitatea de a manifesta este a noastrǎ.
Dacǎ am fi suficient de sinceri cu noi am observa cǎ celǎlalt este doar o extensie a noastrǎ, acel ceva care ne oferǎ noua posibilitatea de ne exprima ȋn acel fel.
“Stai, vrei sǎ spui cǎ pot ȋntemeia o familie cu oricine? Cǎ pot avea ca partener de afaceri pe oricine? Ca pot fi prieten cu oricine? Ca nu conteazǎ celǎlalt ci doar eu?”
Dacǎ acestea sunt gȃndurile voastre cititnd rȃndurile de mai sus, vreau sǎ vǎ rǎspund print “DA și NU”. Și dacǎ ȋncǎ nu vǎ puseserǎ-ți acele ȋntrebǎri inainte de a le citi mai sus, dar acum vǎ gȃndiți la ele, rǎspunsul este tot “DA și NU”.
Și acum sǎ vedem de ce “DA” și de ce “NU”.
Binențeles cǎ este abilitatea noastrǎ de a face acele lucruri, de a putea manifesta sau arǎta acele emoții, trǎiri (DA), dar ȋn același timp ar trebui sǎ fim conștienți de faptul cǎ nu toti cei din jurul nostru sunt dispuși sǎ o facǎ la un nivel asemǎnǎtor cu al nostru. Ar trebui sǎ fim sinceri cu noi și sǎ alegem sǎ interacționǎm/relaționǎm cu oameni care au un nivel de deschidere/acceptare/dorințǎ de manifestare asemǎnǎtoar cu al nosru. Sǎ ȋnvǎțǎm sǎ ne raportǎm la cei din jurul nostru cu iubire fațǎ de ei dar și fațǎ de noi și sǎ știm cȃnd sǎ ne oprim din a da, nu pentru cǎ nu o mai putem face sau pentru cǎ celǎlalt dintr-o datǎ nu mai are nevoie ci pentru cǎ continuȃnd sǎ dǎm ne facem nouǎ rǎu(NU).
Un lucru provocator, pentru mine cel puțin a fost, este sǎ acceptǎm și sǎ recunoaștem noi fațǎ de noi cǎ nu conteazǎ atȃt de mult numele persoanei cȃt conteazǎ felul ei de a fi și cǎ atȃt timp cȃt felul de a fi al persoanei este cel “cǎutat” vom fi la fel de “deschisi” fațǎ de acea persoanǎ cum am fost și fațǎ de celelalte de pȃnǎ acum.
Nu vreau sǎ spun acum cǎ ar trebui sǎ fim ȋnchiși noi ȋnșine cu lumea noastrǎ pentru cǎ oricum cei din jur sunt toți la fel sau cǎ nu are rost sǎ mai facem ceva … Ba din contrǎ sugerez și ȋncurajez actiunea și fapta dar fǎcute cu simțul rǎspunderii și ȋn cunoștințǎ de cauzǎ. Sǎ acționǎm urmǎrind propria noastrǎ evoluție și apoi ajutorarea semenilor noștii. Cȃnd oferim sǎ fim conștienți de ceea ce oferim și cui oferim și sǎ ne asumǎm faptul cǎ este alegerea noastrǎ dacǎ mai vrem sau nu sǎ oferim.
O micǎ anecdotǎ pe post de ȋncheiere
Un om merge la duhovnicul sǎu și ȋl ȋntreabǎ “Pǎrinte, sunt bun cu semenii mei, ȋi ajut, dau de la mine cu toate acestea semenii mei se poarta urȃt cu mine. Ce sǎ fac?” Preotul dupǎ ce ȋi cerceteazǎ cu atenție spusele ȋi rǎspunde ”Dacǎ ai avea un trup frumos și ai umbla dezbrǎcat nu ți s-ar pǎrea normal sǎ fii luat la ȋntrebǎri de cei pe lȃngǎ care treci? Același lucru este și cu sufletul tǎu. Dacǎ ai un sufelt frumos nu ȋnseamnǎ cǎ trebuie sǎ ȋl arǎți la toatǎ lumea”.
Privind InOglinda, amintește-ți vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!