Nu știu voi ce simțiți în legatură cu copiii dar mie mi se par geniali. Nu există zi să nu învăț ceva nou de la fetele mele și nu există zi să nu multumesc universului pentru că mi-a dat posibilitatea să am în viața mea așa miracole.
Bun, să ne înțelegem încă de la început asupra unui aspect: da, sunt minunați copilașii, dar eu sunt o femeie cinstită și vă spun că pe câte momente de drăgălășenie au, pe atâtea momente de îți vine să mimezi amnezie totală și să greșești drumul spre casă și să te mai întorci când sunt mari și la casa lor.
Acum zece ani vorbeam cu o prietenă care era gravidă și mă intreba cum e să fii mamă. Și eu care eram ruptă de oboseală pentru că cea mare a mea a plâns … oh dar a plâns … și pe lângă asta nici nu dormea ziua, i-am spus că am momente când aș vrea să adorm langă ea și poate să urle până se plictisește că nu îmi pasă. Prietena mea s-a uitat foarte ciudat la mine dar după aproximativ doi ani a venit la mine și și-a cerut scuze că m-a judecat și că și ea simte la fel.
Așa că dacă vine cineva și-mi povestește numai lucruri minunate despre viața de părinte nici nu-mi pierd timpul să-l ascult și vă sfătuiesc și pe voi să faceți la fel pentru că minte.
Sunt și părți grele dar și părți absolut minunate pentru care niciun părinte nu ar schimba nimic (ok … poate doar că mi-ar plăcea din când în când să pot să stau zece minute în baie fără să aud maaaamiiii maaaamiiii de zici că tocmai ce s-a sfârșit Pământul și sunt singura în măsură să-l salvez).
S-a scris destul despre cum este să fii parinte și cu bune și cu rele. Eu nu despre acest aspect vreau să vorbim astăzi, ci despre faptul că ne-am transformat copiii intr-un substitut al existenței noastre și sincer vă spun că le facem foarte rău.
În primul rând, ne plângem că nu le pasă decât de bani și că totul se reduce la material. Păi da, dragii mei dragi. Cum să nu fie așa când exact NOI suntem cei care i-am învățat așa. Degeaba vă uitați așa spre mine … nu stai tu până noaptea la serviciu, sau când ești acasă stai doar cu ochii în laptop sau telefon și i-ai cumpărat și lui cea mai tare tabletă că să te lase în pace? Nu îl mituiești cu cadouri ca să nu te mai simți tu vinovat că de fapt ai altă treabă? Ba da … păi și atunci? Poate voi sunteți mai norocoși dar mie mi-a zis-o fiică-mea cea mare direct și foarte verde în față și a trebuit să-mi dau reset.
Ok, deci i-am învățat să fie niște materialiști. Mai departe ia să vedem ce educație minunată le mai dăm?
Păi de exemplu le creem și menținem un minunat complex de vinovăție pentru că stai și înghiți bătaie de la un minunat exemplar al energiei masculine – pentru copii. Hai pe bune? Chiar crezi că lui îi place să te vadă plânsă toată și vânătă și eventual să și-o mai ia și el când ce ți se aplică ție nu i se pare suficient mascului? Eu nu prea cred! Aaaaa … e totul ok și copilul e fericit atunci da, asta pot să o înțeleg. Dar ar fi minunat să nu mai aruncăm în cârca copiilor niște lucuri la care ei nu au absolut nicio contribuție dar tulburarile de personalitate de care suferim ne leagă de persoanele greșite.
Dar cum se nasc aceste complexe minunate de dependență? Păi foarte simplu! Tot noi părinții le sădim. În special aceste mămici frustrate și care nu au nicio altă fericire în viață decât să își sufoce copiii. Mult mai sănătos este să vă găsiți un hobby, un amant, o pisică … ce vreți voi, dar nu mai creați eunuci! Nu o să te simți tu mai împlinită dacă o sa crești un om cu handicat social major … tot o să se găsească una să ți-l ia. Promit! Și mai grav e că o să-și ia una ca tine care o să-l acapareze exact cum faci și tu și nu o să mai apuci să-l vezi deloc. Nu cred ca vrei așa ceva, nu? Din păcate este o problemă specifică mamelor de băieți, așa că doamnelor cred că trebuie să acordați mai multă atenție acestui aspect.
Și dacă până aici vi se pare că nu am dat tot ce putem, stați așa că doar nu ne lasăm noi așa cum una cu două! Urmează piesa de rezistență prin care ne asigurăm că le tăiem toate șsansele și le compromitem și viitoarele relații: condiționăm iubrea noastră față de ei, de reușitele școlare, dacă au făcut curat, dacă ne-au ascultat și au făcut tot ce am zis noi pentru că evident noi știm mai bine ( uite ce adulți reușiți suntem!!!). O să știm că am reușit să ii exterminăm din puncte de vedere emoțional atunci când vor face lucruile doar să ne facă nouă pe plac și să primească dragostea noastră.
Sincer mi se pare foarte trist pentru că tot ceea ce am scris se reflectă în noi și in ei. Dacă credeți că exagerez vă provoc să vă observați comportamentul vostru, al copiilor vostri, al prietenilor etc.
Pe acest subiect cu siguranță o să mai vorbim. Săptămâna viitoare vreau să vorbim despre divorțurile în care sunt implicați copiii și cum se răsfrâng acțiunile noastre asupra micuților nostri.
Ne citim in curând dragii mei. Între timp stați aproape de noi și nu uitați să priviți InOglinda din când în când.