Am vorbit ȋntr-un articol precedent despre spațiul acesta mental-emoțional din care acționăm și diferența dintre milă și compasiune.
Un subiect cumva derivat ȋl reprezintă felul ȋn care acționăm și motivația din spatele acțiunii noastre cand vine vorba de a ajuta. Altfel spus aceeași problematică, privită acum dintr-o altă perspectivă.
Haideți acum să analizăm nevoile celui care oferă ajutor. Știm că ȋn teorie cel care ajută, din prea plinul lui oferă celui care are nevoie de ajutor. Dar nu tot timpul este așa.
Aș vrea să analizam acum cateva aspecte ale acestui spațiu din care oferim ajutorul: nevoia de validare – te rog lasă-mă să te ajut că eu sunt om bun și asta fac oamenii buni, nevoia de control – fă cum spun eu că eu știu cel mai bine sau știi eu te-am ajutat atunci, acum fă asta pentru mine! (și tu nu vrei să mă ajuți acum?) și ajutorul detașat – spune-mi cu ce pot să te ajut.
Haideți să vorbim despre te rog lasă-mă să te ajut că eu sunt om bun și asta fac oamenii buni.
Suntem ȋnvățați ȋncă de mici că trebuie să fim buni, că trebuie să ajutăm. Așa fac oamenii buni, ȋși ajută semenii. Doar că nu de multe ori definiția pentru a ajuta este total omisă, sau pe jumătate explicată, ȋntrașa fel ȋncȃt tot ce contează este ca noi să facem ceva pentru celalalt și astfel suntem buni.
Un adevăr total greșit interpretat pentru că lucrurile sunt puțin invers. Bunătatea mă face să acționez nu devin bun datorită faptelor mele …
OK, și totuși se ȋntȃmplă. Se ȋntȃmplă să vezi oameni care sunt ajutatorul de serviciu, doar doar o zice cineva ceva și despre ei. Și ceva de-a dreptul fascinant la acești oameni este că se supără cȃnd nu le permiți să te ajute. Se simt jigniți, cum ai putut să ȋți permiți tu să nu ȋl lași să te ajute.
Iar cȃnd ajută, ajutătorul de serviciu ȋși impune soluția lui fără a ȋncerca măcar să vadă care sunt adevăratele nevoi și cum se poate acționa astfel ȋncȃt să fie ȋn interesul celui care primește ajutorul …
Haideți să analizăm fă cum spun eu că eu știu cel mai bine.
Acest tip de gandire, bazat pe superioritate, de multe ori este folosit pentru a crea dependențe. Voi explica ȋn continuare ce vreau să spun, dar ȋntȃi vreau să spun că de multe ori dependența este percepută ca un gest de iubire, și de multe ori acest tip de comportament este considerat unul din iubire.
Acum că am stabilit că nu trebuie să le sărim la gȃt celor care fac acest lucru să analizăm mai ȋn profunzime. Dacă tot timpul ți se invalidează logica și deciziile pe care le faci și tot timpul ți se oferă o soluție pe care tu să o adopti, la un moment dat vei ajunge să depinzi de acea persoană/grup de persoane pentru a lua decizii. Ȋn felul acesta devii dependent de ei/el. Acesta este modul lor de a ințelege iubirea, prin supraprotecție, pȃnă la invalidare …
Dar mai există o catgorie de „făcători de bine” care folosesc această tehnică pentru a dezvolta controlul maselor … nu intru ȋn detalii, vreau doar să spun că este important să avem discernămȃnt cui cerem ajutor și sub ce formă permitem acestui ajutor să vină.
Cȃnd vine vorba de știi eu te-am ajutat atunci, acum fă asta pentru mine! (și tu nu vrei să mă ajuți acum?) aici vorbim mai mult de interes și asteptări. Vorbim de manipulare, de multe ori emoțională dar nu numai. Acest tip de comportament are două aspecte total diferite ca și gandire.
Primul aspect este cel al manipulatorului care se oferă să ajute, sau ajută cȃnd i se cere doar pentru a cere favoruri ȋnapoi. Și de cele mai multe ori cere mai mult decȃt oferă.
Al doilea aspect este cel al persoanelor care nu știu să spună nu și nu știu cum să se valideze / să ȋși dea valoare. Și se ȋntȃmplă de multe ori să facă ceva sperȃnd ca celălalt să observe că face, eventual să facă ceva cȃnd este rugat dar de cele mai multe ori nu se ȋntȃmplă așa și replica clasică este după cȃte am făcut eu pentru tine, tu nici măcar atȃt nu faci pentru mine… sau știi eu te-am ajutat atunci și tu nu vrei să mă ajuți acum?.
Acum despre acest spune-mi cu ce pot să te ajut. Sunt multe expresii și povețe despre acest tip de gandire. Ȋn ȋnvățătura creștină este această povață „dar din dar se face rai”.
Ȋn primul rȃnd nu apare aceasta invalidare. Este ceea ce are de experimentat. Dacă este dispus să accepte ajutorul sigur ȋl ajut dacă nu … Sunt oameni atat de orgolioși care ar prefera să sufere (moară la propriu cate odata) decȃt să ceară ajutorul.
Dincolo de acest aspect dacă putem să ne detașăm de toate aspectele personale ale situației, atȃt ale noastre cȃt și ale celui pe care dorim să ȋl ajutam avem o imagine mult mai amplă și clară a situației și se poate găsi o soluție care cu adevărat să ȋl ajute. Cȃte odată această soluție nu este una plăcută la prima vedere dar adevăratul ajutor se bazează pe principiul ȋnvățării. Acea ȋnvățătură din cultura chinezească conform căreia dacă ȋi dai unui om un pește ȋl hranești pentru o zi, dacă ȋl ȋnveti să pescuiască ȋl hrănești pentru toata viața ilustrează foarte bine acest aspect. Cu cȃteva observații: omul să vrea să ȋnvețe și procesul de ȋnvățare să fie suficient de clar și bine structurat ȋncȃt să poată pricepe de la ȋnceput pȃnă la sfȃrșit.
Pentru a exemplifica ceea ce am spus voi relata cȃteva ȋntamplări foarte comune atȃt terapeuților cȃt și dascălilor.
Vine la terapie și zice nu știu ce am, nu mă interesează, eu vreau să ȋmi fie bine – tu să mă faci bine că asta e treaba ta. Nu vreau să aud de schimbări și ce ȋmi povestești tu acolo, ce nu pricepi! Eu vreau să nu mă mai doară ca să pot să fac ceea ce făceam și pȃnă acum ….
Sau vine la meditație și spune: eu am tema asta, fă-mi-o! Lasă explicat și alte povești destea, tu spue-mi ce să scriu aici …
Cȃnd vine vorba de a explica, este important să se ȋnțeleagă teoria, dar să apară și integrarea ȋn practică. Pentru că altfel este doar o poveste. Eu personal după ce văd cum se aplică teoria ȋn practică ȋncept să dezvolt cumva o ȋntelegere a teoriei care este dincolo de povestea citită. Cumva este „o teorie cu propriile mele cuvinte” ca să zic așa.
Privind InOglinda, amintește-ți că vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!