Copii si copilarisme

copii si copilarisme

Un lucru destul de des intalnit in ceea ce priveste copii, legat de motivatia pentru care au fost facuti este gratificarea parintilor prin copii.

Sunt considerati mici, nestiutori, fara experienta, gata sa duca mai departe „numele familiei”. Da sunt mici, corpul lor nu este dezvoltat, da sunt fara experienta, inca invata cum sa-si foloseasca corpul si cum sa isi exprime nevoile.Dar sunt la fel de constienti ca si „adultii”, poate chiar mai constienti, de nevoile pe care le au. Doar ca nevoile lor sunt limitate la micuta lume pe care au reusit sa o exploreze.

Vazute dintr-o prisma foarte personala nevoile si problemele adultului sunt mari si grave in comparatie cu nevoile si problemele copilului. Dar daca ar fi sa le reducem la nevoi primare am putea observa ca sunt aceleasi, doar ca proiectate in lumi de dimensiuni diferite.

O fiinta vine in corp fizic pentru ca are ceva de invatat, pentru ca are de experimentat. Nu sa fie valoarea cuiva, sau mandria altcuiva, sau si mai grav sa fie sprijinul la batranetile altcuiva. Tipul acesta de gandire, si mod de analiza limitat doar la nivelul personalitatii, care da se dezvolta in timp si se formeaza odata cu dezvoltarea controlului asupra corpului fizic si a extinderii perceptiei asupra lumii exterioare poate transforma experienta in corpul fizic intr-una mai putin placuta. Voi vorbi intr-o postare viitoare despre „fiinta si manualul de instructiuni”.

Acum sa revenim la parinti. Sa spui ca fericirea ta tine de fericirea familiei tale (partener, copii) ar fi mai corect sa spui ca esti masochist si iti place suferinta…

Vreau sa spun prin asta ca, desi ca „familie” avem, sau ar trebui sa avem, scopuri comune, fiecare are drumul lui prin care il atinge. Si fiecare are caderile lui, provocarile lui si prin toate acestea invata sa se ridice si sa se cunoasca pe sine.

E lectia lui de invatat si nu poti face nimic in privinta asta. Poti doar sa fii tu, si sa stii cine esti si sa te manifesti din acel spstiu. Atunci ajuti! Cand poti sa fii langa celalalt, partener sau copil, ca tot vorbim de familie dar se poate extinde la orice tip de interactiune umana, din spatiul de calm si liniste si sa ii validezi si accepti alegerea chiar daca pentru tine nu este una inteleapta stiind ca este pentru el. Poti evident sa iti exprimi opinia despre ce vrea sa faca, dar mai mult consultativ si intr-un mod in care sa nu santajezi, manipulezi fizic sau emotional pe celalalt.

Iti exprimi opinia fiind sincer cu tine aspupra a ce vrei pentru tine si ce vrei de la celalalt fiind dispus sa gasiti impreuna o solutie pentru ca ambi sa obtineti ce aveti nevoie. Altfel iti faci si tie rau si nici pe celalalt nu il ajuti. Si cum ai numi comportamentul asta autodistructiv e problema ta, dar este autodistructiv si serveste doar mandriei tale perverse (adica pozitionata gresit fata de tine).

In principiu ati pozitiona fericirea, linistea, respectul de sine undeva exterior tie, indiferent ce nume are acest „aducator” pentru tine, in afara ca este o povara serioasa si nu prea poate fi dusa, este reteta unui dezastru total, pentru ca nu iti asumi responsabilitatea. Si daca nu esti suficient de capabil sa te sustii pe tine, cum ai putea sa iti sustii partenerul, si daca voi ca si parinti nu sunteti suficienti de capabili sa va sustineti individual si reciproc de unde crezi/credeti ca exista suficienta putere pentru a sustine copilul??

Revenind acum din ideal in concret, victima si calaul sunt un intreg. Ca sa zic asa. In psihologie se numesc relatii de codependenta. Nu intru in detalii.

copilarisme

Vreau acum sa ma refer la „copii”. Nu la fiintele care sunt in corpul fizic de cativa ani. Ci acel copilul lu’ mama sau tata desi are destui ani in corpul fizic curent.

De cele mai multe ori au un sentient de vinovatie, de indatorare fata de parinti. Ar vrea si nu ar vrea sa faca ceva cu viata lor.
Ma tu cu care parte a corpului gandesti? De ce crezi ca datorezi ceva „parintilor”? Este parte din „fisa postului” ca ei sa te sustina pe tine pana devii capabil sa te sustii singur, atat timp cat si tu faci ceva in aceasta privinta!

Nu sunt bonlavi si batrani pentru ca te-au crescut pe tine. Sunt asa din cauza alegerilor facut de ei in procesu de a te creste pe tine. Starea lor de sanatate este datorita alegerilor lor. Si sunt singurii raspunzatori pentru asta!!!!

Treaba ta e sa lasi lenea si lamentarea si sa iti asumi responsabilitatea pentru starea ta de bine. E sinucidere sa faci ceva doar de dragul unei alte fiinte indiferent ce rol joaca pentru tine, actiune in care nu crezi si care te pune pe locul 2 sau iti face un real deserviciu …

E total cretin sa astepti aprobarea altcuiva pentru a face ceva ce te face fericit! E total cretin sa fie alcineva de vina pentru ca tu suferi acum consecintele unor actiuni in care nu ai crezut de la inceput si pe care le-ai facut de dragul altcuiva, renuntand la tine, la nevoile tale reale. A ia stai asa, tu chiar stii cine esti? Stii ce iti doresti cu adevarat? Stii ce te face cu adevarat fericit? Ai suficienta incredere in tine sa faci ceva pentru tine? Daca nu iti meriti soarta! Esti masochist si iti place sa suferi doar ca nu vrei sa o recunosti!

Nu vreau sa spun acum ca ar trebui sa iti impusti parintii si sa pleci cu „averea familiei” in cine stie ce insula exotica!!!! E o prostie sa gandesti asa ceva!

Intentia mea nu este de a spune sa nu iti ajuti parintii. Ba din contra poti sa ii ajuti. De ce nu? Cu o singura conditie sa faci asta pentru ca iti doresti sa faci asta si nu te pui pe tine pe locul 2 ajutandui pe ei!  Regula e aceeasi pentru orice forma de ajutor: dar din dar se face rai. Altfel nu faci decat sa iti sapi singur groapa.

Ati asuma responsabilitatea pentru mine inseamna ca nimeni in afara de tine sa nu fie responsabil de starea ta emotionala. Nimeni in afara de tine sa nu fie responsabil de alegerile pe care le faci si de consecintele lor, independenta financiara fiind ultima dintre independente si asta sa vina ca o consecinta fireasca a lucrurilor …

Altfel la un moment dat de la atata presiune emotionala ai sa fugi de acasa, sa dovesesti tu cine esti, dar fugi, emotional vorbind cu parinti cu tot. Pana la urma cui vrei sa doveseati ce poti? Tie? Fii serios. Daca ai sti cu adevarat ca poti ai face si atat.

Nu ai nevoie sa dovedesti nimanui ca poti sa mergi. Doar mergi si atat.

Asa ca draga fiinta galagioasa daca renunti la galagie ai sa vezi ca poti face tot ce iti doresti. Doar sa nu mai fie alcineva de vina … atata tot.

Opinii

opinii