Am vorbit ȋn Diamantul din cӑrbune despre aspectele personalitӑții și despre faptul cӑ pentru a putea pӑstra o relație, indiferent de ce naturӑ este ea, trebuie sӑ fii conștient de aspectele personalitӑții tale cȃt și de aspectele personalitӑții celuilalt și cӑ ar trebui sӑ gӑsiți modalitӑți prin care sӑ vӑ suportați aceste aspecte unul celuilatl ȋn timp ce fiecare pentru el lucreazӑ la ȋmbunӑtӑțirea personalitӑții sale.
Acest lucru este coret și firesc doar cӑ aici apare o micӑ discuție pe care nu am dezvoltat-o ȋn articolul precedent pentru a nu-l lungi.
Ceea ce ne determinӑ sӑ reactionӑm agresiv la comportamentul celuilalt sunt rӑnile noastre și sunt responsabilitatea noastrӑ sӑ le vindecӑm. Doar cӑ existӑ douӑ moduri de a face acest lucru. Mi le vindec eu sau le vindecӑm noi.
Mi le vindec eu – adicӑ ȋi mulțumesc celuilalt cӑ mi-a arӑtat cӑ le am dar fiindcӑ el nu are capacitatea sӑ lucreze cu mine la a le vindeca nu am decӑt sӑ mӑ descurt cum știu și cum pot. Doar cӑ acest lucru creazӑ rupturӑ, distanțӑ. Cel puțin ȋn procesul de vindecare e destul de evident cӑ nu prea ești foarte bucuros de o atitudine din aceasta rece de genul “descurcӑ-te, vorbim dupӑ ȋți trece nebunia”. E destul de posibil ca dupӑ ce ȋmi trece nebunia sӑ nu prea mai avem ce vorbi. Acest lucru se ȋntȃmplӑ pentru cӑ dupӑ ce ȋmi revin, ȋncep sӑ fiu atent și sӑ spun NU. Asta nu ȋți mai accept, daca vrei sӑ continui ȋn felul acesta nu te mai obosi sӑ mӑ cauți etc …
Ȋmi stabilesc granițe personale. Un lucru firec de altfel.
Este adevӑrat cӑ nu poate nimeni sӑ ȋmi vindece rӑnile, dar poate sӑ nu punӑ sare pe ele odatӑ ce au fost declanșate. La baza acestor rӑni emoționale stӑ sentimentul de separare, sau mai exact modul dur și forțat prin care separarea a fost fӑcutӑ.
Evident cӑ fiecare are personalitatea lui și fiecare trebuie sӑ ȋși dezvolte propria-și individualitate dar dacӑ aceastӑ dezvoltare este prea bruscӑ, sau forțatӑ prea devreme, aceasta se face cu consecințe.
Mӑmuca șȋ tӑtuca, cӑ tare li-i drag odorul, cȃnd ȋi mic nu ȋl lasӑ sӑ facӑ chestii. Așa ȋn joacӑ, imitativ. Din n motive supraprotectoare. Și copilul crește cu sentimentul de nesiguranțӑ, de neȋncredere ȋn sine … Dintr-o datӑ, pӑrinții se trezesc cu odrasla mare și care nu face mai nimic. Apoi ȋncep sӑ ȋi urce ȋn cȃrcӑ tot felul de chestii pe care ei la vȃrsta lui le fӑceau și ȋncӑ de cȃți ani. Și aici apare a doua separare forțatӑ. Prima a fost cȃnd nu a fost lӑsat sӑ facӑ și el chestii imitative.
Acesta este doar un exemplu de separare forțatӑ dar se poate extinde și la alte aspecte ale interacțiunilor umane. Tot ce ȋnseamnӑ obișnuința a lui a primi pe gratis cȃnd este forțat sӑ facӑ ceva este o rupturӑ.
Revenind acum la rӑnile noastre, cȃnd ne-am separat de ceva forțat, brusc și acum retrӑim acele emoții declanșate de o ȋntȃmplare. Dacӑ atitudinea celuilalt este rece, distantӑ sentimentul de separare pe care ȋl retrӑim inițial este completat de sentimentul de separare pe care ȋl simțim din atitudinea celuilalt.
Și atunci mesajul transmis este unul destul de simplu. Tu descurcӑ-te. Eu nu stiu / nu pot sӑ mӑ implic ȋn așa ceva.
Cӑnd le vindecӑm noi, aici lucrurile stau puțin diferit. Ȋn primul rȃnd cӑ eu, suferindul, sӑ zic așa, ȋmi asum rӑspunderea pentru emoțiile pe care le simt dar și eu, declanșatorul ȋmi asum rapsunderea pentru a-i fi declanșat acele emoții.
Cel care “suferӑ” ȋși are de parcurs drumul vindecӑrii, ȋn ambele cazuri. Nimic de comentat pȃnӑ aici, dar important este cum ȋl parcurge ȋmpreunӑ sau singur.
Dacӑ noi ne rezolvӑm aceastӑ ranӑ, ȋnseamnӑ ca eu, cel care am declanșat ȋn celӑlalt aceastӑ ranӑ ȋmi asum necunoașterea experiențelor lui dureroase și am grijӑ sӑ gӑsesc un mod de a transmite mesajul pe viitor prin care sӑ nu mai declanșez acele emoții. Și foarte important, ȋn criza de vindecare pe care celӑlalt o experimenteazӑ, ȋmi arӑt acceptarea și suportul emoțional – prin faptӑ!
Chiar dacӑ nu pot face mare lucru pentru el, am o atitudine caldӑ și de deschidere, acceptare a lui așa cum este. Cu anumite limitӑri evident. Nu vreau sӑ ajungem acum la cazurile de violențӑ fizicӑ și chestii destea, dar sigur cȃnd celӑlalt este emoțional instabil o ȋmbrӑțișare ajutӑ mai mult decȃt toate cuvintele reci scoase pe gurӑ.
Existӑ moduri de a-i arӑta celuilalt cӑ ești lȃngӑ el și cӑ este acceptatӑ și partea aceasta rӑnitӑ din el. Se pot gӑsi dacӑ ȋți dorești cu adevӑrat. Nu existӑ o rețetӑ magicӑ pentru cӑ fiecare experiențӑ și ranӑ ȋși are particularitӑțile sale. Dacӑ ești cu adevӑrat atent și dispus sӑ faci ceva vei gӑsi o soluție, dacӑ nu o scuzӑ.
Partea cu “gӑsești o scuzӑ” este o replicӑ clasicӑ dar ȋn esențӑ ca sӑ putem face pentru alcineva acest gest de acceptare șȋ sӑ știm sӑ gӑsim acea soluție prin care sӑ fim alӑturi de el, trebuie ca mai ȋntȃi sӑ avem ceva experientӑ practicӑ cu videcarea propriilor rӑni. Altfel nu ai de unde sӑ știi ce sӑ faci indiferent cȃtӑ informație teoreticӑ ai fi citit.
Fiind alӑturi de celӑlalt cȃnd trece printr-o experiențӑ de vindecare emoționalӑ, aceasta nu este doar una de vindecare a lui ci și de apropiere a voastrӑ, ca relație. Se dezvoltӑ ȋncredere și suport cu condiția ca ambi sӑ ȋși facӑ treaba pȃnӑ la capӑt. Eu ȋmi vindec rana și nu mai sar așa ca ars data viitoare, iar eu am grijӑ ca data viitoare sӑ nu ii mai declanșez acea ranӑ cȃnd transmit mesajul pe care ȋl am de transmis.
Privind InOglinda, amintește-ți vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!