Evoluția spiritualǎ, sau mai exact recunoașterea spiritualului, al sacrului ȋn tot ceea ce existǎ, este un subiect foarte controversat, și pe bunǎ dreptate, de multe ori prin felul ȋn care a fost prezentat s-a ȋndepǎrtat de esențǎ rezumȃndu-se la practicile ocultismului.
Vreau sǎ fac ȋncǎ de la ȋnceput o diferențiere clarǎ ȋntre spiritualitate și ocultism. Asta pentru a ȋnțelege sensul cu care folosesc aceste cuvinte.
Spiritualitatea este acea cunoaștere practicǎ, experiențialǎ a ȋntregului, a Sursei și a legilor de manifestare. A conștientizǎrii conexiunii și dependențelor noastre fatǎ de Sursǎ sau Dumnezeu atȃt individual cȃt și colectiv. Este o cale și un fel de a fi integrator care nu exclude.
Ocultismul, prin definiție reprezintǎ cunoașterea ascunsǎ revelatǎ celor “meritoși”, celor “aleși”. Este un mod de gȃndire separatist. Un mod de a fi care poziționeazǎ cumva individul și ȋi stabilește gradul de meritabilitate.
Punctul comun al acestor douǎ filozofii ȋl reprezintǎ abilitǎțile manifestate de “cei evoluați”. Dar și aici sunt mici diferențe de finețe, dar nu intrǎm ȋn detalii.
Am vorbit ȋn Spiritualitatea ca surogat despre unul din modurile greșite de raportare la spiritualitate. Cu toate acestea este unul din motivele pentru care se ajunge la “spiritualitate”. Ȋn realitate nu este vorba de spiritualitate ci de un ocultism superficial.
Da, este un punct de plecare, cu toții avem motivele noastre mai puțin profunde pentru care am ajuns pe acest drum. Important este sǎ conștientizǎm ceea ce facem, motivul pentru care facem ceea ce facem și sǎ fim sinceri cu noi ȋn deciziile pe care le luǎm. Și mai ales pentru cei care am ajuns la un anumit nivel de cunoaștere teoreticǎ este foarte important sǎ integrǎm ȋn practica noastrǎ de zi cu zi acele sfaturi citite. Dacǎ pȃnǎ acum aveam scuza cǎ nu știm (se mai putea nogocia pentru noi) ȋn momentul ȋn care știi, cel puțin mental, scuza nu mai ține. Ești rǎspunzǎtor de ceea ce se ȋntȃmplǎ!
Am auzit ȋn cȃteva situații o expresie de genul “Mǎ parcǎ ȋmi era mai bine ȋnainte sǎ ȋncep sǎ citesc toate chestiile acestea. Parcǎ viața era mai simplǎ”. Sǎ fiu sincer mi-am dorit cȃndva “viața mai simplǎ” despre care povestea dar am realizat cǎ eram doar un teoretician filozof care habar nu avea de practicǎ.
Ȋn momentul ȋn care am ȋnceput sǎ ȋnțeleg și sǎ aplic acele sfaturi, ne mai limitȃndu-le la nivel de exercițiu sau seminar ci transformȃndu-le ȋntr-un mod de a fi, atunci lucrurile care pǎreau așa de complicate au ȋnceput sǎ devinǎ din ce ȋn ce mai clare. Drumul este anevoios, fǎrǎ final și garantat cu coborȃșuri, nu doar suișuri. Important este sǎ nu renunțǎm. Cǎdem – ȋnvǎțǎm din cǎdere și ne ridicǎm.
Acum sǎ revenim la evoluția spiritualǎ. Este mai degrabǎ o schimbare de percepție care ȋncepe de undeva și se propagǎ pe celelalte planuri ȋncetul cu ȋncetul. Spiritualitatea autenticǎ este un mod de a fi, dincolo de capacitǎți, abilitǎți și cunoștințe. Evoluția spiritualǎ autenticǎ reprezintǎ, așa cum o ȋnțeleg eu, legǎtura ta proprie și personalǎ cu divinitatea și cu toate formele prin care se manifestǎ. De la pǎmȃnt, roci, plante, viețuitoare de toate felurile (inclusiv oamenii) pȃnǎ la cer și iad.
Nu am intenția de a da definiții și reguli ale evoluției și ce ȋnseamnǎ evoluția autenticǎ sau neautenticǎ. Ȋn esențǎ toate sunt autentice și bune. Divinitatea se manifestǎ prin noi toți și fiecare ȋși are propria lui relație conștientǎ sau mai puțin conștientǎ cu Sursa.
Cu cȃt mai conștienți suntem de conexiunea cu Sursa și cu cȃt mai intimi suntem ȋn aceastǎ relație cu atȃt mai lin ȋncep sǎ curgǎ lucrurile…
Acesta este singurul criteriu pe care vreau sǎ ȋl menționez legat de evoluția spiritualǎ. Cȃt de lin curg lucrurile. Cȃt de fericit ești tu cu tine. Cȃtǎ rezistențǎ opui curgerii?
Sunt foarte multe exceptii de la regulǎ ȋn toate formele organizate ale spiritualitǎții (religii), ȋn care oameni care nu ar fi trebuit sǎ poatǎ face anumite lucruri au fost cei care le-au fǎcut spre uimirea tuturor. Nu are rost o astfel de detaliere ȋn opinia mea. Pȃnǎ la urmǎ trairea și conștiința legǎturii cu Dumnezeu (credința cea vie) nu are nevoie de vȃrstǎ astralǎ mare, de capacitatea de a citi texte sau nașterea ȋntr-o anumitǎ castǎ ci doar de a fi practicatǎ constant și ȋntr-un mod cȃt mai intim cu putințǎ.
Dar dacǎ te gǎsești ȋn capul tǎu judecȃnd, fǎcȃnd tabere, cǎutȃnd dreptatea cu orice preț, vrȃnd atenția celor din jur cu orice preț și lista poate continua, te afli sub incidența mentalului care se vede spiritual. Cum spunea pǎrintele Arsenie Papacioc “e smerit mȃndruțul”. Este de fapt un stadiu firect incipient al evoluției spirituale ȋn care delimitarea dintre personalitate și ființǎ nu este ȋncǎ clarǎ și aspecte ale identitǎții egotice (personalitate) mai ies la suprafațǎ din cȃnd ȋn cȃnd. Cu rǎbdare și acceptare necondiționatǎ ne ridicǎm de fiecre datǎ dupǎ fiecare cǎdere pȃnǎ ȋnvǎțǎm sǎ stam ȋn picioare.
Privind InOglinda, amintește-ți că vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!