Cand vine vorba de relații cautăm și vrem să primim iubire. Credem că oferim iubire și vrem ca partenerul să ofere iubire. Și nimic nu este mai frumos decȃt să ți se răspundă la te iubesc cu te iubesc.
Dar haideți să analizăm puțin acest te iubesc. Nu vreau să intru ȋn dinamica relațiilor de codependență ci vreau să ne privim pe noi ȋnșine. Spunem că ne iubim partenerul/partenera (sau am spus cȃndva). No bun. Foarte frumos lucru. Acum ȋnsă să privim cum exprimăm această iubire pe care o simțim, și ce exact simțim …
După cum discutam ȋn Ființa și manualul de ȋnstrucțiuni definiția iubirii și modurile prin care o exprimăm fac parte din programele pe care le dobȃndim ȋn primii ani de viață. Doar că adulții copilăriei noastre neștiind nici ei mai bine, ne-au arătat ceea ce au ȋnțeles ei că reprezintă iubirea și cum au putut ei să o exprime mai bine. Ceea ce ne aduce ȋn ziua de azi cu aceste definiții și comportamente pe care le avem și care de multe ori nu sunt ȋn rezonanță cu ceea ce simțim.
Haideți să scoatem nevoia din iubire!
Te iubesc pentru că este de fapt o nevoie pe care mi-o satisfac prin tine. Nici pe departe iubire. Aceste nevoi sunt pe toate planurile, de la cele materiale, la cele emotionale pȃnă la cele ale perceptiei de sine și lista continuă.
De la acest te iubesc pentru că <motiv, indiferent cȃt de elaborat – folozofalo – emotionalo – ocult ar fi> se naște practic gelozia, atașamentul și posesivitatea. Pentru că pierd acest minunat sentiment de partenență, acest titlu, acest nume, acest confort emotional, material etc dacă tu nu ai mai fi acolo să mi-l oferi.
OK ?! Și totuși dacă nu asta este iubirea, atunci ce este?
Ce rămȃne din manualul nostru de ȋnstrucțiuni? Din definițiile și ȋntelegerile noastre?
Stai așa! Și cum rămȃne cu ȋndrăgosteala?
Ȋndrăgosteala, dacă este acel uite ce mișto , nu am cum să nu ȋl / o iubesc se ȋncadrează la nevoie, deși este o chestie ceva mai subtilă tot nevoie este … Tema aceasta suportă multe discuții, dar pe scurt, daca nevoia este surogat această ȋndragosteală duce la relații de codependență. Dacă nu este surogat și vorbim de o nevoie de bază a ființei atunci vorbim de nivelul material de relaționare și da, iubirea pe acest plan se rezumă la satisfacerea reciprocă a acestor nevoi. Doar că pȃnă și aici vorbim de satisfacere reciprocă nu doar ȋntr-o singură direcție …
Acum revenind, dacă scoatem indrăgosteala (nevoia) din definițiile și percepțiile pe care le avem despre ce ȋnsemnă iubirea ce rămȃne?
Rămȃne acel sentiment greu de descris ȋn cuvinte, spațiu din care ȋți este foarte usor să oferi necondiționat, a primi cumva fiind pe locul secund. Oferi acceptare, oferi susținere, oferi ȋncredere, oferi spațiul de care celălalt are nevoie cȃnd are nevoie.
Și toate acestea le oferi pentru că poti, pentru că le ai ȋn tine și pentru că ai suficiente pentru tine ȋncȃt poți să dai și celuilalt.
HEI! Ia stai asa?! Cum adică le am pe toate ȋn mine și dau pe afară? Despre ce vorbești acolo?
Pentru a ajunge să simți iubirea, trebuie să nu mai proiectezi nici o nevoie dea ta pe partener/parteneră. Și dacă nu le mai proiectezi, și nici nu le iei din altă parte formȃnd trioul destructiv, asta ȋnseamnă că tu ți-ai oferit ție suficient spațiu tu cu tine, suficientă atenție, suport, ȋnțelegere, acceptare, ȋncȃt acum ai această capacitate de a le oferi și partenerului / poartenerei. Pe scurt, ȋn felul ȋn care știi sȃ te iubești pe tine știi să iubești și pe celălalt. Nici mai mult nici mai putin …
Și cum ziceai?? Partenerul / partenera dacă mă iubește cu adevărat ȋmi oferă?? Huuu??? Deci m-am scos – primesc! Eu de ce să mai fac ceva??
Așa este ajungi ȋn starea ȋn care ești capabil de a oferi, doar că de data asta ajungi să te iubești și pe tine și nu mai accepți să fii doar tu cel care oferă. E o chestie firească să vrei să și primești și nu mai accepți mai puțin. Pur și simplu, nu mai poți.
Privind InOglinda, amintește-ți vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!