Prima dată cȃnd am auzit acest sfat, cȃțiva ani ȋn urmă, a fost de la un călugăr ortodox, pe care ȋl respectam și atunci și ȋl respect și acum – Arsenie Papacioc, care considera pacea de 3 ori mai importantă decȃt dreptatea. Și m-am răzvrătit atunci la acest sfat pentru că nu l-am ȋnțeles corect.
Ceea ce am ȋnțeles atunci era că este mai important să permiți nedreptăților să se ȋntȃmple decȃt să iei atitudine. Lucru care nu era deloc ȋn acord cu mine. Ȋmi doream ca toți care au greșit să fie pedepsiți și să plătească pentru ceea ce au făcut. Și am continuat cu simțul acesta al dreptății absolute neobservȃnd adevăratul mesaj al acestui sfat.
Mi se părea cidat pentru cineva ca el să dea un sfat pe care el să nu ȋl respecte. Au fost momente ȋn care parintele era de o fermitate clară și foarte tranșant ȋn ceea ce făcea și spunea. Ȋn mintea mea era ceva de genul „el acum caută dreptatea nu ține de pace”.
Ȋntr-un final, cȃnd am ȋnțeles că nu se referă la acțiune ci la atitudinea interioară am ȋnteles ce vrea să spună prin pacea primează dreptății.
Atitudinea noastră interioară, ceea ce considerăm despre situațiile și persoanele din jurul nostru să fie una care să ne păstreze ȋn liniște și pace și nu una care să ne poziționeze ȋn postura justițiarului.
Vorbesc acum din experiența mea cu mine și modul cum gestionez aceste stări.
Cȃnd ești ȋn pace tu cu tine și cu ceea ce se ȋntȃmplă asta nu exclude o reacție la ceea ce se ȋntȃmplă. Nu ȋnseamnă că stai pasiv. Acționezi, dar ȋntr-o manieră calmă și păstrȃnd starea de calm. Poți spune un NU foarte clar dar nejignitor.
Pe de altă parte, cȃnd cauți dreptate, de fapt pe dinăuntrul tău te simți neȋndreptățit. Fie ȋn mod direct, fie ȋn mod indirect. Nu ești de acord cu ceea ce ți se ȋntȃmplă ție sau cu ceea ce se manifestă dincolo de tine – unei alte persoane, animal, plantă, ecosistem …
Și atunci cauți dreptatea. Cauți să ȋți faci dreptate sau să readuci dreptatea ȋn numele cauzei pentru care lupți.
Doar că, am observat că dreptatea este ceva atȃt de relativ ȋncȃt există doar din prisma din care privești tu … De multe ori celălalt se simte la fel de ȋndreptățit să se comporte așa, chiar dacă privit prin sistemul tau de valori este total greșit.
Și au fost momente ȋn care deși mi s-a recunoscut dreptatea, cȃnd am analizat experiența cu detașare, costul dreptății mele a fost mult prea mare.
Și totuși ceva interesant se ȋntȃmplă. Cȃnd țin de pacea mea, cumva această stare de liniște ȋn sinea ei ȋmi dă motivația și puterea să păstrez granițele personale ȋntregi. Să nu permit ca anumite lucruri să se ȋntȃmple, dar de data aceasta nu pentru că vreau să am dreptate ci pentru că permițȃnd aceste lucruri să se ȋntȃmple m-ar scoate din pace. E un mod de a formula lucrurile, nu găsesc o alta exprimare. Pe scurt pacea se apără singură de tot ceea ce ȋnseamnă non pace. Nu de tot ceea ce ȋnseamnă nedreptate.
Nu ȋmi ajută cu nimic la pacea mea să mă agit că cineva ȋși face rau singur prin atitudinea și comportamentul pe care ȋl are. Vrea să audă bine, vrea să facă bine, nu iarăși bine. Asta ca idee generală. Se poate detalia pentru fiecare tip de situație ȋn parte …
Vreau să subliniez, cu toate că pare a mă repeta, de căte ori căutam dreptatea, o fecem din prisma personalității, de cȃte ori păstrăm pacea ȋnterioară o facem din prisma ființei. Și nu are nimic legat de acțiunea din exterior. Doar atitudinea și starea din care ne manifestăm contează nu ceea ce manifestăm.
Un DA interior poate să ȋnsemne un NU la exterior. Accept că se ȋntȃmplă acest lucru, fără să opun rezisteță interioară: „cum poate să ȋmi facă asta?”, „cum poate să se comporte ȋn halul acesta?”, „cum de mi se ȋntȃmplă mie aceasta?” dar la exterior ȋi spun omului că a ȋntrecut masura, sau că nu sunt ok cu ceea ce face și că mă retrag.
Privind InOglinda, amintește-ți că vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!