Postul și românul

post

Am auzit încă din copilărie spunându-se că e foarte bine să ții post. Dar oare ce este acest post? Și mai ales la ce ne folosește?

Are acest post legătură numai cu religia sau mai sunt și alte considerente?

În primul rând vreau să vă spun că din păcate la noi, la români cel puțin, (restul nu mă interesează) că sărbătorile și-au pierdut magia și s-au tranformat într-un prilej de a mânca tone de feluri și de a ne îmbuiba cu tot ce prindem. Pe cei pe care i-am auzit vorbind de post ziceau așa: țin post că oricum abia aștept să mănânc după…

După cum se poate observa Postul s-a transformat într-o cură de detoxifiere care să pregătească prăpădul culinar care se preconizează în viitorul apropiat.

Postul ar trebui să fie o perioadă de curățare spirituală și fizică. Acesta nu înseamnă numai că nu mănânci carne. Înseamnă că vrei să fii mai aproape de Divinitateși pentru aceasta te hrănești cu spiritualitate și rugăciune.

Sunt oameni care stau și patruzeci de zile (sau mai mult) fără să mănânce nimic, doar cu apă și rugăciuni. Credeți că ar putea fără o conexiune puternică cu Divinul? Răspunsul e foarte simpul: NU

Dacă doriți să țineți post numai pentru că așa trebuie, sau pentru că așa vi s-a spus, sau ca să fie o cură de slăbire înainte să devorați cantități impresionante de mâncare, atunci mai cinstit ar fi să-i spuneți dietă nu post.

Românii s-au lăudat mereu cu tradiția creștină și cu tăria în credință dar din păcate în ultima vreme s-a redus totul la o cratiță cu sarmale, salată de boef și piftie.

Mai este însă o altă problemă care ține strict de sănătate și nu are legătură cu credința. Faptul că după ce mănânci o lună mai ușor și mai puțin NU este sănătos decoc să mănânci direct 10 sarmale la o masă. Ficatul tău o să fie total nefericit. La fel și stomacul pe care o să-l chinui rău de tot.

Sfatul meu este să aveți cumpătare și să nu supuneți corpul la niște cazne inutile. Este foarte bine să mâncați din toate dar cu măsură și atunci o să aveți o dublă satisfacție la început de an: nu o să arătati ca niște pinguini expandați după doua săptămâni de vacanță și o să vă și simțiți minunat. Parol!

Nu uitați că această perioadă poate fi folosită pentru a vă culege și alege gândurile, de a fi aproape de cei dragi, de a învăța să dăruiți și să iubiți mai mult și mai bine și de a petrece mai mult timp cu voi.

Ne citim in curând dragii mei. Între timp stați aproape de noi și nu uitați să priviți InOglinda din când în când.

 

 

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, îl poţi distribui rapid prietenilor folosind unul din canalele de mai jos.

Opinii

opinii