De multe ori mă ȋntrebam Ce au cu mine? De ce sunt ignorat? De ce nimănui nu ȋi pasă de mine?. Eram foarte furios pe cei din jur, ȋi acuzam că nu le pasă de mine și că doar se folosesc de mine.
Apoi cumva m-am resemnat cu ideea … sunt precum o unealtă, ceva pe care ȋl folosești pentru a obține ceea ce vrei apoi ȋi dai liber pȃnă la noua sarcină. Am ȋnceput să apreciez pauzele, aveam timp „pentru mine”. Timp pe care ȋl foloseam contra mea. Așa am ajuns să fug ȋn lumea imaginară a jocurilor pe calculator pentru a nu mai auzi vocea aceea care spunea din ce ȋn ce mai ȋncet Fă ceva cu viața ta!
Tot ce făceam era să fug. Fugeam de mine, fugeam de ceea ce simțeam, fugeam de ceea ce făceam, fugeam de ceea ce nu făceam. Și eu tot fugeam …
Cȃnd aveam o activitate mintea mea era la ce urma să fac cȃnd terminam activitatea și intram ȋn lumea mea virtuală, iar cȃnd ȋntr-un final intram ȋn lumea mea virtuală, mintea mea era la cȃt de neapreciat sunt, la cȃt de puțin timp am pentru joculețul meu, la cȃt de obosit sunt etc … scuze, scuze, lamentări și iar lamentări …
Nici de ce făceam nu mă puteam bucura, nici de excapada mea ȋn lumea virtuală nu mă puteam bucura, pȃnă și de propria-mi fericire fugeam …
Pȃnă cȃnd ȋntr-o zi nu am mai avut unde să fug … eram la capatul drumului ȋn ambele lumi, ca să zic așa. Ceea ce făceam ȋn lumea reală nu mai reprezenta de mult ceva atractiv iar micuța lume virtuală ȋn care speram că scap de mine, ironic, s-a transformat ȋntr-o povară la fel de grea și insuportabilă ca și „lumea reală”.
Atunci am ȋnceput să mă gandesc că poate totuși greșesc și eu cu ceva. Poate totuși fac și eu ceva pentru care merit să fiu pedepsit. Așa a apărut ȋn mintea mea ȋntrebarea Și eu cu ce am greșit?. Ȋntrebare care era la fel de dureroasă la ȋnceput ca și irealitățile de care voiam să fug …
Apoi ȋntrebarea a căpătat sens. Și eu cu ce am greșit – nu se referă la pedeapsă. Ci pur și simplu la faptul că ignornȃndu-mă nu avea cum să ȋmi facă plăcere ceea ce făceam, nici ȋn irealitatea materială, nici ȋn irealitatea virtuală.
Am conștientizat că nu mă iubesc pe mine, că nu mă cunosc pe mine, că nu stiu ce vreau, sau ce ȋmi place, că nu știu să am grijă de mine, că nu știu să păstrez granițele personale …
Apoi am ȋnceput să observ ȋn jurul meu comportamentul celorlalți, pe care eu ȋi acuzam de toate crimele aduse la adresa mea. Nici unul din ei nu era vinovat de nimic! Nici măcar eu nu mă puteam scoate vinovat pentru ceva …
Am observat că este vorba doar de o reflecție … Nu știu ce vreau, nu știu să cer, cine să ghicească că eu vreau ceva anume??
Am observat că ei cei răi cumva presupuneau că aș putea avea nevoie de ceva nume, după experiența și ȋntelegerea fiecăruia și se straduia pe cat putea și mă ajute, deși recunosc că pentru mine se simțea la ȋnceput ca și control, manipulare, lipsă de respect, lipsă de ȋncredere ….
Lipsurile de fapt erau ale mele despre mine …
Am observat cȃt de greu ȋmi era să spun NU. Că neștiind să ȋmi văd și interesul meu ajungeam tot timpul ȋn situații de forma pierdere – cȃștig ȋn loc să urmăresc cȃștig – cȃștig. Atunci am văzut că de fapt eu nu eram conștient de ceea ce vreau ca să pot ȋnțelege ce reprezintă pentru mine cȃștig – cȃștig, și cum ar trebui să procedez pentru a-l obține …
Acești oameni răi, sunt acolo pentru a-mi arăta că greșesc. Că nu ȋmi cunos adevăratele nevoi sau nu știu cum să le exprim ȋntrașa fel ȋncȃt să fie cȃștig – cȃștig. Am ȋnvătat de la ei ce ȋnseamnă să am grijă de mine, arătndu-mi-se consecințele neasumării …
Am primit oportunitatea de a practica păstrarea granițelor personale, a folosirii cuvȃntului NU fără alte explicații …
Au fost acolo acești oameni răi ori de cate ori am avut, pȃnă acum, ceva de practicat. De la răbdare, iertare, acceptare, compasiune, renunțarea la milă și toate celelalte chestii pe care le-am avut de repetat și aprofundat … Și sunt sigur că vor fi acolo de fiecare dată cȃnd voi avea această nevoie de a exersa ceva.
Pȃnă la urmă singura constantă este evoluția, și odată cu evoluția apar noi aspecte de alchimizat 🙂
Pot să spun acum că mă bucur, pe cȃt pot fi de conștient de toate irealitățile din jurul meu și că este un lucru minunat să fiu eu conștient de mine deși nu pot să găsesc o separare ȋntre eu și mine. Și de asemenea ȋmi sunt recunoscător mie pentru felul prin care exprim emoțiile și trăirile și că nu trebuie să fie la fel ca al celor din jur. Ȋmi sunt recunoscător pentru că mă accept așa cum sunt fără a căuta validarea ȋn exterior ci pacea din interior.
Voi vorbi ȋntr-o postare viitoare despre diferența dintre transformarea (alchimizarea) comportamentelor și schimbarea comportamentelor. Deocamdată mă rezum la a spune că este o diferență majoră și că am ȋnceput prin a forța schimbarea și am ajuns să permit transformării să se ȋntample …
Privind InOglinda, amintește-ți vezi ceea ce alegi să vezi, dar ea reflectă ȋntregul!